Donarea de bani către organizații verificate ajută mai mult decât trimiterea de haine, iar sprijinirea persoanei care ajută contează la fel de mult ca și ajutoarele
SANTO DOMINGO – E șase dimineața și telefonul sună deja înainte să-mi beau măcar prima cafea a zilei. O clădire din Caracas s-a spart în două. Un locuitor din La Guaira sapă cu mâinile goale. Și acea întrebare nerostită care totuși persistă: oare clădirea mea va rezista la așa ceva?
Nu e paranoia. E geografie comună, dar și ceva mai simplu și mai uman: empatia care își face treaba.
A simți de la distanță nu înseamnă a simți mai puțin
Psihologul spaniol Margarita Velascoín, expert în situații de urgență la Colegiul Oficial de Psihologie din Castilla-La Mancha, a explicat într-un interviu acordat rețelei COPE că a fi departe de tragedie și a primi vestea doar prin intermediul mass-media generează un sentiment aparte de neputință, diferit, dar real, de cel al cuiva care o trăiește îndeaproape.
Și a adăugat ceva care explică de ce consecințele cutremurelor din Venezuela îi afectează pe unii dominicani mai profund decât pe alții: cei care au trăit deja ceva similar tind să resimtă situația actuală cu o intensitate mai mare.
În contextul cutremurului din Venezuela, psihologul Isaliv Matheus, profesor la Universitatea Centrală din Venezuela, a oferit într-un interviu acordat teleSUR o interpretare care merită adusă și pe acest țărm: ieșirea masivă a oamenilor în stradă pentru a distribui apă, cafea sau alimente nu este un gest anecdotic, ci un semn de sănătate colectivă în fața fricii.
Empatia, înțeleasă în acest fel, nu este un lux emoțional sau o distragere productivă a atenției, ci mai degrabă răspunsul unui sistem social funcțional.
Însă empatia obosește și ea, așa cum explică psihologul Yorelis Acosta, tot de la UCV, care practică de aproape patruzeci de ani și petrece zile întregi coordonând echipe de suport psihologic.
Ea a declarat pentru CNN en Español ceva ce se aplică la fel de bine atât unui salvator din La Guaira, cât și cuiva din Santo Domingo care nu și-a lăsat telefonul jos de o săptămână: programele fixe, limitele și odihna sunt necesare pentru a evita epuizarea empatiei. Îngrijorarea constantă nu este solidaritate, ci epuizare. Iar epuizarea nu ajută pe nimeni.
O oglindă familiară
Iată ceva care atinge aproape de noi această publicație, deși aproape nimeni nu și-l amintește: Republica Dominicană se afla deja de cealaltă parte a acestei ecuații. Când uraganul David a devastat sudul și sud-vestul țării în 1979, Suedia și Statele Unite au fost cele care au furnizat finanțarea. Același Grup Media a documentat recent acest lucru prin analiza Raportului anual INVI din 1981, depus la Arhiva Generală a Națiunii: acea donație a finanțat în cele din urmă reconstrucția a 4.134 de locuințe din zonele cele mai afectate. Reparații, materiale, manoperă: ajutoare care au sosit din străinătate atunci când resursele interne erau insuficiente.
Patruzeci și șapte de ani mai târziu, gestul este inversat și, conform relatării Președinției Republicii, guvernul dominican a trimis o echipă specializată de căutare și salvare la Cemed în cadrul Operațiunii Quisqueya Solidaria 2026.
O decizie luată în urma unei convorbiri directe între președintele Luis Abinader și președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodríguez, iar contingentul dominican a ajuns să fie primul ajutor internațional care a ajuns în statul La Guaira, cel mai afectat de dublul cutremur.
Când sectorul devine un pod
Ceea ce este interesant pentru această rubrică este să vedem cum sectorul comercial și imobiliar dominican s-a transformat, în câteva zile, într-o infrastructură a solidarității. Într-o declarație oficială, Ministerul Apărării a recunoscut munca depusă de Grupul Rannik, centrul comercial Sambil și Corporația de Radio și Televiziune de Stat în organizarea donațiilor care au călătorit în cele din urmă pe mare în Venezuela.
Și, așa cum a relatat El Caribe în relatarea sa despre punctele de colectare înființate în întreaga țară, Camera de Comerț Dominicano-Venezuelană a înființat un centru în interiorul Sambil Santo Domingo, în timp ce BlueMall a deschis un altul în birourile sale administrative. Spațiile concepute pentru vânzare și consum au fost transformate, fără prea mult avertisment, în puncte de întâlnire pentru donații.
Este o reamintire inconfortabilă, dar utilă: infrastructura unei țări, centrele sale comerciale, camerele de comerț, mass-media, nu se măsoară doar în metri pătrați sau în gradul de ocupare, ci și în cât de repede poate fi reorganizată atunci când este nevoie.
Solidaritatea care durează este cea organizată
Psihologul argentinian Ailin Di Nasso, care s-a alăturat ca voluntar unei echipe internaționale de prim ajutor psihologic, a declarat pentru publicația media argentiniană MDZ o frază care ar trebui să ghideze orice impuls de solidaritate, personal sau corporativ: intențiile bune sunt indispensabile, dar atunci când ne confruntăm cu persoane aflate în situații de vulnerabilitate extremă, sunt necesare protocoale clare și echipe instruite.
Tradus în termeni cotidieni: donarea de bani către organizații verificate ajută mai mult decât trimiterea de haine. Sprijinirea spiritelor celor care ajută este la fel de importantă ca și a ajuta. Și nu uitați, atunci când frica începe să întrebe: „Ce se întâmplă dacă ni se întâmplă și nouă?”, că cel mai bun răspuns la această întrebare nu este paralizia, ci ceea ce facem deja: ne organizăm pentru a dărui, așa cum cineva, nu cu mult timp în urmă, s-a organizat pentru a ne dărui.
Lecturi recomandate:
