Două legi semnate în 2004 și 2006 au reproiectat aparatul de stat care susținea politica locuințelor, exact în momentul în care Leonel Fernández revenea la președinție
SANTO DOMINGO – Când Leonel Fernández a preluat președinția pentru a doua oară în august 2004, a moștenit un aparat instituțional din domeniul locuințelor construit în mare parte în ultimii opt ani. Această serie a documentat deja decretele emise de Hipólito Mejía, care plasau Institutul Național al Locuințelor (INVI) în fruntea sectorului și Banca Națională a Locuințelor (BNV) ca partener financiar natural al acestuia.
Însă acest concept a început să se schimbe încă din 2004, când Congresul Național a aprobat Legea 6-04, care a transformat Banca Națională pentru Locuințe în Banca Națională pentru Dezvoltarea Locuințelor și a Producției.
Aceasta nu a fost doar o schimbare de nume, deoarece noua entitate și-a extins domeniul de aplicare pentru a include finanțarea activităților productive în general, dincolo de domeniul locuințelor, devenind ceea ce jargonul bancar numește o instituție de rangul doi, adică o bancă care acordă împrumuturi altor bănci și nu direct publicului.
Ani mai târziu, în 2015, Legea 126-15 avea să finalizeze această tranziție prin transformarea entității în actuala Bancă de Dezvoltare și Export, Bandex, acum fără nicio referire la locuințe în denumirea sa.
Doi ani mai târziu, pe 28 decembrie 2006, Congresul a adoptat o altă pereche de legi care au reorganizat creierul de planificare al statului: Legea 496-06 a creat Secretariatul de Stat pentru Economie, Planificare și Dezvoltare, înlocuind fostul Secretariat Tehnic al Președinției, iar Legea 498-06, adoptată în aceeași zi, a înființat Sistemul Național de Planificare și Investiții Publice.
Acel secretariat, redenumit Minister odată cu reforma constituțională din 2010, este astăzi Ministerul Finanțelor și Economiei, aceeași instituție care, ani mai târziu, avea să-și dezvolte propria metodologie de calculare a deficitului locativ al țării.
Rezultatul acestor două mișcări, una financiară și cealaltă legată de planificare, a lăsat politica locuințelor fără banca de dezvoltare dedicată pe care o avusese o mare parte din secolul al XX-lea, deși Institutul Național al Locuințelor a continuat să funcționeze ca principal executor al proiectelor de locuințe ale statului, așa cum a documentat Ciudad Alternativa în cercetarea sa asupra perioadei, dar fără partenerul său financiar exclusiv care să-i multiplice resursele prin împrumuturi pe termen lung.
Cercetarea realizată de Ciudad Alternativa, în cadrul analizei cadrului legal în vigoare până în 2012, descrie situația printr-o sintagmă care rezumă bine fenomenul: pe tot parcursul perioadei de după reformă, politica locuințelor a rămas caracterizată de dispersia instituțională și de absența unui sistem de finanțare a locuințelor clar definit.
Golul lăsat de restructurarea BNV nu a fost umplut de nicio altă entitate până în 2011, când o nouă lege avea să încerce să îl rezolve printr-o cale diferită, aceea a trusturilor private, pe care această serie o va aborda într-o ediție ulterioară.
Surse: Legea nr. 6-04 (2004), care transformă Banca Națională pentru Locuințe în Banca Națională pentru Dezvoltare a Locuințelor și Producției. | Legea nr. 126-15 (2015), care înființează Banca de Dezvoltare și Export a Republicii Dominicane (Bandex). | Legea nr. 496-06 și Legea nr. 498-06, ambele din 28 decembrie 2006. | Ciudad Alternativa, „Semnele politicii locuințelor: Locuințe, Drepturile Omului și Impozitarea în Republica Dominicană, 2000-2016” (Santo Domingo, septembrie 2017), Capitolul I, secțiunea privind compendiul cadrului de reglementare actual.
Istoria locuințelor sociale în Republica Dominicană 2004-2012.
S-ar putea să vă intereseze:
- În opt ani, ritmul construcției de locuințe s-a redus la jumătate
- Boom-ul privat și locuințele sociale care nu au ajuns niciodată
- Locuința: ultima prioritate la rând
