Hipólito Mejía i-a predat puterea lui Leonel Fernández în august 2004 fără a rezolva deficitul locativ, dar a lăsat ceva ce niciun guvern anterior nu mai produsese: o cifră oficială, bazată pe recensământ, pentru a-l măsura
SANTO DOMINGO. – Pe 16 mai 2004, Leonel Fernández l-a învins pe Hipólito Mejía la urne cu o marjă de 57,11% la 33,65% din voturi, iar trei luni mai târziu s-a întors la Palatul Național pentru un al doilea mandat.
Fernández avea să moștenească o economie care abia începea să se redreseze după criza bancară din 2003: în primul trimestru al anului 2004, produsul intern brut se contracta încă, cu 0,2% față de trimestrul precedent, iar acordul privind drepturile de tragere pe care țara îl semnase cu Fondul Monetar Internațional a fost suspendat, așa cum a detaliat Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe în evaluarea sa a acelei perioade de doi ani.
În materie de locuințe, însă, Mejía a lăsat ceva ce transcende bilanțul lucrărilor finalizate sau neterminate descrise în episoadele anterioare ale acestei serii: pentru prima dată în istoria Dominicanei, țara a avut propriul recensământ oficial al deficitului locativ.
Al VIII-lea Recensământ al Populației și Locuințelor, realizat în 2002, a permis Oficiului Național de Statistică să calculeze, ani mai târziu, că doar 27,63% dintre locuințele dominicane nu prezentau niciun tip de deficiență calitativă, în timp ce 56,83% prezentau deficiențe legate de materialele de construcție, serviciile de bază sau tipul de locuință.
Dimensiunea cantitativă a problemei – adică numărul de locuințe noi pe care țara trebuia să le construiască pentru a aborda supraaglomerarea și supraaglomerarea familiilor care locuiesc pe un singur acoperiș – a fost estimată la 689.812 unități la nivel național, dintre care 422.936 se aflau în zone urbane și 266.876 în zone rurale. Cu alte cuvinte, povara celor care trăiesc în condiții de supraaglomerare.
În plus, 25,94% dintre gospodăriile dominicane trăiau în condiții de supraaglomerare, cu peste 2,5 persoane pe dormitor.
Oficiul Național de Statistică nu a procesat sau publicat aceste rezultate decât ani mai târziu, deja în timpul celui de-al doilea mandat al lui Fernández, așa că Mejía a guvernat și a părăsit puterea fără a avea în față numărul exact pe care îl captase propriul recensământ.
Ceea ce a lăsat moștenire însă a fost baza de date care a permis calcularea acesteia: fără recensământul din 2002, nicio administrație ulterioară, nici măcar cea care ar fi comparat cifra respectivă cu recensământul din 2010 pentru a măsura progresul sau regresul țării, nu ar fi avut un punct de plecare fiabil.
Acest contrast surprinde paradoxul perioadei de patru ani pe care a documentat-o această serie. Arhitectura instituțională descrisă în prima parte, cu cabinetele, consiliile și decretele sale succesive, a căutat tocmai să sistematizeze modul în care statul a înțeles și a abordat problema locuințelor.
Criza bancară din 2003 a dat o lovitură severă acestei ambiții, restrângând creditul și provocând o contracție a construcțiilor cu 8,5% în acel an. Iar Invivienda, proiectul care se prelungise timp de patru administrații consecutive, s-a încheiat sub Mejía cu sute de apartamente neterminate și un episod de recucerire militară fără precedent în orice guvern anterior.
Și totuși, în mijlocul acelei evaluări dulce-amărui, țara a ieșit din 2004 cu o imagine statistică a sa pe care nu o avea în 2000. Fernández avea să moștenească această imagine, împreună cu o economie în convalescență și un sistem financiar care abia își revenea după dispariția a trei dintre principalele sale bănci.
Modul în care a folosit sau nu a folosit aceste informații pentru a concepe politica de locuințe a guvernului său de tip „a doua șansă” este o chestiune pentru etapa următoare a acestei serii.
Surse: Oficiul Național de Statistică (ONE), „Deficitul de locuințe în Republica Dominicană: Prezentare generală actualizată a nevoilor de locuințe, 2010” (Divizia de Cercetare, în colaborare cu CELADE, aprilie 2014), cu date din cel de-al VIII-lea Recensământ al Populației și Locuințelor din 2002. | Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (ECLAC), „Studiul economic al Americii Latine și Caraibe 2003-2004”, capitolul despre Republica Dominicană. | Rezultatele alegerilor prezidențiale dominicane din 16 mai 2004.
Lecturi recomandate:
