În ultimii ani, nearshoring-ul a încetat să mai fie o tendință și a devenit o strategie globală pentru supraviețuire și competitivitate.
Pandemia, tensiunile geopolitice, problemele lanțului de aprovizionare și creșterea costurilor operaționale din Asia au forțat multe companii internaționale să regândească locurile unde să producă, să opereze și să se extindă.
Și în mijlocul acestei reorganizări globale, Republica Dominicană a început să apară din ce în ce mai mult în discuții. Locația strategică a țării, conectivitatea sa aeriană și maritimă, zonele sale de liber schimb, stabilitatea macroeconomică și creșterea sectorului său de servicii au transformat-o într-una dintre cele mai atent urmărite piețe din Caraibe și America Latină.
Dar iată unde se pune adevărata întrebare:
Suntem cu adevărat pregătiți pentru următorul ciclu de nearshoring?
Deoarece atragerea investițiilor nu depinde exclusiv de stimulente fiscale sau de costuri reduse ale forței de muncă. Companiile internaționale evaluează astăzi ecosisteme întregi. Și asta include:
– infrastructura logistică,
– disponibilitatea energiei,
– talentele,
– transportul,
– sediile corporative,
– instalațiile industriale,
– telecomunicațiile,
– sustenabilitatea,
– certitudinea juridică,
– și viteza de execuție.
Am văzut companii internaționale sosind în țară entuziasmate de oportunitățile de piață... și apoi fiind surprinse de anumite limitări operaționale pe care încă trebuie să le îmbunătățim.
În unele cazuri, provocarea nu constă în găsirea spațiului. Ci în găsirea spațiului potrivit.
Depozite cu înălțimi adecvate.
Pardoseli industriale pregătite.
Acces logistic eficient.
Parcare amplă.
Infrastructură electrică robustă.
Birouri capabile să găzduiască operațiuni de mare densitate.
Pentru că nearshoring-ul modern nu mai este doar despre „metri pătrați ieftini”. Este vorba despre eficiența operațională. Iar asta schimbă complet conversația despre imobiliare. Astăzi, multe companii internaționale compară Republica Dominicană nu doar cu alte piețe din Caraibe, ci și cu orașe și centre industriale din
Mexic,
Costa Rica,
Columbia
și Panama.
Timpul este un factor.
Infrastructura este un factor.
Talentul este un factor.
Viteza de răspuns este un factor.
Și aici sectorul imobiliar joacă un rol mult mai strategic decât se crede adesea. O țară poate avea o locație geografică excelentă, dar dacă îi lipsește un inventar corporativ și industrial pregătit să absoarbă operațiuni la scară largă, își pierde competitivitatea. Acest lucru este valabil atât pentru birouri, logistică, cât și pentru industrie. Interesant este că piața dominicană a început deja să reacționeze. Vedem din ce în ce mai mult:
– mai mulți dezvoltatori instituționali,
– proiecte industriale mai moderne,
– specificații tehnice îmbunătățite,
– o viziune ESG (de mediu, social și guvernanță),
– parcuri logistice mai sofisticate,
– și clădiri corporative mai aliniate la standardele internaționale.
Dar există încă un loc enorm de creștere. Mai ales că multe companii internaționale nu mai caută pur și simplu un loc unde să opereze. Ele caută piețe unde să poată crește în următorii 10 sau 15 ani. Iar asta necesită un mod diferit de gândire.
Ne obligă să planificăm infrastructura înainte de a avea nevoie de ea.
Ne obligă să dezvoltăm active mai eficiente.
Ne obligă să ridicăm standardele.
Ne obligă să profesionalizăm și mai mult piața.
Pentru că următorul ciclu de nearshoring probabil nu va fi captat de cea mai ieftină țară. Va fi captat de cea mai bine pregătită țară.
Concluzie
Republica Dominicană are o oportunitate istorică în față.
Există cerere globală.
Există interes internațional.
Există locația strategică.
Acum, marea provocare este construirea infrastructurii, a stocurilor și a capacității operaționale pentru a transforma această oportunitate într-o creștere pe termen lung, sustenabilă. Deoarece nearshoring-ul nu recompensează doar geografia. Recompensează pregătirea.
Lecturi recomandate:
