În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai frecvent să găsim contracte de cumpărare a proprietăților imobiliare care stipulează o garanție de un an. Deși această practică este adesea prezentată ca o condiție contractuală, este îngrijorătoare atunci când încearcă să transmită cumpărătorului ideea că, odată ce această perioadă a expirat, dezvoltatorul este complet exonerat de răspundere.
Această percepție nu numai că creează incertitudine juridică, dar ignoră și o protecție pe care legiuitorul dominican a stabilit-o în urmă cu mai bine de un secol pentru a-i proteja pe cei care își investesc activele într-o clădire.
Articolul 1792 din Codul Civil al Republicii Dominicane prevede că, atunci când o clădire este distrusă total sau parțial din cauza unui viciu de construcție sau a unui defect al solului, arhitectul și antreprenorul sunt răspunzători timp de zece ani (răspundere de zece ani).
Această răspundere de zece ani care protejează cumpărătorii de clădiri își are rădăcinile în Codul Napoleonian și a rămas în vigoare, cu peste 140 de ani de recunoaștere legală în țara noastră.
Aceasta demonstrează că siguranța clădirilor nu a fost niciodată considerată o obligație temporară, ci un principiu fundamental al dreptului civil.
Este important de clarificat faptul că această responsabilitate nu acoperă defecte minore, finisaje sau elemente supuse uzurii normale. Scopul său este de a remedia defecțiunile care compromit integritatea structurală și stabilitatea lucrării.
Tocmai pentru că este un mecanism de protejare a interesului public și a siguranței oamenilor, domeniul său de aplicare nu poate fi lăsat la latitudinea părților printr-o simplă clauză contractuală.
Prin urmare, atunci când un contract urmărește să limiteze la un an o răspundere pe care legea o stabilește pentru zece ani în ceea ce privește cazurile prevăzute la articolul 1792 din Codul Civil, trebuie să ne întrebăm: poate un contract să reducă un drept pe care legea îl recunoaște în mod expres cumpărătorului?
Dintr-o perspectivă juridică, răspunsul trebuie analizat cu prudență, dar principiul este clar: clauzele contractuale nu pot anula prevederile legale care protejează drepturile de ordine publică. Voința părților este limitată atunci când aceasta intră în conflict cu normele imperative stabilite de legiuitor.
Cumpărătorii au dreptul să cunoască această realitate înainte de a semna un contract. Pentru majoritatea familiilor, o locuință reprezintă cea mai importantă investiție din viața lor. Această decizie ar trebui să se bazeze nu doar pe încrederea în dezvoltator, ci și pe cunoașterea garanțiilor oferite de lege.
În mod similar, dezvoltatorii nu ar trebui să perceapă răspunderea pe zece ani ca pe o amenințare. Dimpotrivă, aceasta servește drept stimulent pentru consolidarea controalelor de calitate, a supravegherii tehnice, a respectării codurilor de construcție și a documentației adecvate în fiecare etapă a construcției.
Cea mai bună metodă de a reduce riscurile juridice nu este limitarea garanțiilor prin clauze contractuale, ci construirea cu rigoarea tehnică pe care o cere ingineria modernă.
Încrederea în piața imobiliară nu se construiește prin reducerea drepturilor, ci prin consolidarea transparenței și a respectării legii.
Dezvoltarea sectorului trebuie să se bazeze pe clădiri sigure și relații contractuale echilibrate, în care atât dezvoltatorii, cât și cumpărătorii să cunoască și să respecte responsabilitățile stabilite de sistemul juridic dominican pentru a proteja bunurile și, mai presus de toate, viețile oamenilor.
Lecturi recomandate:
