Construcția cartierului Barrio Mejoramiento Social a fost unul dintre cele mai importante proiecte de locuințe sociale dezvoltate în timpul dictaturii lui Rafael Leónidas Trujillo și a marcat începutul unei noi etape în istoria urbană a orașului Santo Domingo
SANTO DOMINGO. – Mai mult decât un simplu complex rezidențial, proiectul a făcut parte dintr-o politică de stat care viza transformarea capitalei prin eliminarea progresivă a formelor tradiționale de locuințe populare și crearea de spații urbane în conformitate cu idealurile de modernitate promovate de regim.
Potrivit istoricului Marcos Prados, politica de locuințe dezvoltată în timpul regimului Trujillo a fost strâns legată de creșterea urbană experimentată de Santo Domingo începând cu anii 1930 și 1940.
Creșterea migrației din zonele rurale a generat o expansiune accelerată a orașului, însoțită de proliferarea colibelor și a așezărilor precare la periferia acestuia.
Confruntat cu această realitate, statul a promovat o strategie care combina interzicerea noilor construcții tradiționale cu promovarea locuințelor moderne construite prin inițiativă oficială, conform lucrării lui Prados în „De la bohío la locuințele sociale: modernizare autoritară și transformare urbană în Ciudad Trujillo, Republica Dominicană (1930-1961)”.
Prima expresie concretă a acestei politici a fost Barrio Mejoramiento Social, inaugurat în 1946. Însuși Prados subliniază că programul de Îmbunătățire Socială a reprezentat punctul de plecare al politicii de stat în domeniul locuințelor urbane din Ciudad Trujillo, devenind un instrument fundamental pentru reorganizarea spațiului urban și consolidarea proiectului de modernizare al dictaturii.
Cartierul a fost construit pe terenuri ocupate anterior de locuințe umile și așezări informale. Propaganda oficială a descris noua zonă ca fiind una dintre cele mai atractive din capitală, având străzi pavate, școli, o biserică, un spital, magazine și spații de recreere.
Conform publicației oficiale, vechile locuințe precare au fost înlocuite cu clădiri moderne din blocuri de beton, care ofereau condiții sanitare și de locuit mai bune, așa cum a subliniat Prados, citându-l pe Alfau Durán.
Cu toate acestea, cercetări recente au contestat viziunea tradițională care prezintă proiectul exclusiv ca pe un demers social. Prados susține că construcția cartierului a implicat strămutarea populațiilor stabilite anterior în zonă și că mulți dintre beneficiarii noilor locuințe nu au fost neapărat cei care locuiau pe teren înainte de intervenția statului.
Autorul susține că locuințele sociale au funcționat și ca un mecanism de control politic și reorganizare socială, menit să formeze o populație urbană disciplinată, aliniată valorilor promovate de regim (Prados, 2025).
Designul arhitectural al proiectului a reflectat și obiective ideologice. Noile locuințe au fost concepute pentru a promova modelul familiei nucleare și un mod de viață asociat cu ordinea domestică, locurile de muncă stabile și integrarea în economia urbană.
În loc să se inspire din tradițiile constructive dominicane, autoritățile au favorizat modele influențate de urbanismul modern internațional și, în special, de suburbiile americane care începeau să se consolideze ca referință pentru locuințele populare la mijlocul secolului al XX-lea.
Utilizarea extensivă a betonului armat a fost o altă caracteristică definitorie a proiectului. În urma uraganului San Zenón din 1930, autoritățile au promovat înlocuirea lemnului ca principal material de construcție. Această tranziție s-a accelerat în anii 1940 odată cu dezvoltarea industriei autohtone a cimentului.
Prin urmare, Barrio Mejoramiento Social a devenit un simbol vizibil al noii arhitecturi de stat bazate pe materiale permanente, infrastructură modernă și planificare urbană sistematică.
Dintr-o perspectivă istorică, Barrio Mejoramiento Social reprezintă unul dintre primele exemple de locuințe sociale moderne din Republica Dominicană. Importanța sa transcende dimensiunea arhitecturală, deoarece ne permite să înțelegem modul în care regimul Trujillo a folosit planificarea urbană și locuințele ca instrumente de modernizare, legitimare politică și transformare culturală.
Înlocuirea vechilor așezări cu un cartier planificat a simbolizat, pentru regim, trecerea de la o societate rurală la o societate urbană și industrială.
În același timp, a reflectat contradicțiile unui proces de modernizare care promitea bunăstare socială, consolidând în același timp mecanismele de control asupra populației.
La optzeci de ani de la construcție, Barrio Mejoramiento Social continuă să fie un punct de referință fundamental pentru înțelegerea originilor locuințelor sociale din Republica Dominicană și a rolului pe care arhitectura l-a jucat în modelarea orașului modern în timpul erei Trujillo.
Lecturi recomandate:
