Un „oraș de 15 minute” le permite locuitorilor să își satisfacă nevoile organizate în șase categorii: trai, muncă, cumpărături, asistență medicală, educație și divertisment.
Criza cauzată de pandemia de coronavirus a intensificat dorința de a locui în orașe, cartiere și orașe mici de „scară umană”. Această realitate a readus în prim-plan conceptul de „oraș de 15 minute”, un model mai locuibil, orientat spre oameni, mai degrabă decât spre mașini.
Ideea este de a încuraja revenirea la un mod de viață local, un model bazat pe comunități mici, autosuficiente, unde locuitorii orașului au acces la toate nevoile esențiale la 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta. Cu alte cuvinte, îmbunătățirea calității vieții prin hiper-proximitate.
Conceptul se bazează pe munca realizată în urmă cu mai bine de 100 de ani de către planificatorul american Clarence Perry, salvat în anii șaizeci de compatrioata sa Jane Jacobs și redefinit de omul de știință franco-columbian Carlos Moreno.
Această propunere urbană a fost adoptată în mai 2020 de către Grupul de Liderism Climatic al Orașelor C40, un conglomerat de orașe din întreaga lume, inclusiv Madrid și Barcelona, care își unesc forțele pentru a reduce emisiile de carbon și a se adapta la schimbările climatice. Acesta a fost răspunsul lor nu doar la criza climatică, ci și la efectele urbane ale pandemiei de COVID-19.
„Orașul de 15 minute” se bazează pe viziunea unui oraș policentric, o structură descentralizată, sectorizată, care transcende urbanul pentru a cuprinde teritoriul, combinând dezvoltarea și cooperarea competitivă la nivel economic, social și de mediu între părțile sale, toate articulate prin rețele de comunicații eficiente.
Mai puțină poluare
Un studiu științific publicat în 2022 a arătat că poluarea se răspândește mult mai lent în rândul persoanelor din comunitățile care urmează acest model, deoarece majoritatea locuitorilor nu trebuie să treacă prin aceleași focare de poluare în fiecare zi. Și majoritatea nici măcar nu se bazează pe transportul public, deoarece pot merge pe jos sau cu bicicleta la serviciu, școală, centrul de sănătate local sau magazinele locale.
Astfel, prin reducerea nevoii de călătorii lungi, nu numai că se reduce circulația virușilor și poluarea, dar se consolidează și comunitățile și economiile locale.
Acest model consolidează, de asemenea, relațiile de vecinătate, pe care psihologii le consideră extrem de importante în situații precum cea care a avut loc în timpul pandemiei, în care ființele umane aveau nevoie de cooperare și îngrijire.
Un „oraș de 15 minute” le permite locuitorilor să își satisfacă nevoile organizate în șase categorii: locuință, muncă, cumpărături, asistență medicală, educație și divertisment.
Dar care sunt serviciile esențiale care trebuie să fie la mai puțin de un sfert de oră de toți locuitorii? De exemplu, locul de muncă, supermarketul, parcul public, școala, cabinetul medical, locul de joacă pentru copii.
Potrivit lui Carlos Moreno, director științific al Catedrei de Teritoriu și Inovație de la Universitatea Sorbona din Paris, orașul ar trebui să fie un aliat, o inspirație și nu un obstacol în calea unei vieți împlinite. Prin urmare, el propune îmbunătățiri în designul urban care să promoveze comunități mai sănătoase.
În loc de orașe cu cartiere distincte pentru trai, socializare și muncă, așa cum este cazul în prezent în majoritatea orașelor mari, conceptul lui Moreno imaginează centrul urban ca o tapiserie de cartiere.
Regenerarea cartierelor urbane
Potrivit omului de știință, trecerea drastică către munca la distanță, accelerată de pandemie, a demonstrat că „orașul de 15 minute” nu este doar fezabil, ci ar putea fi „crucial pentru regenerarea cartierelor urbane”. Aceasta implică crearea unor cartiere întregi prin descentralizarea serviciilor de bază și dezvoltarea unui mix social și funcțional.
„Există multe locuri de muncă care pot fi făcute de la distanță. Să faci naveta timp de o oră pentru a sta în spatele unui calculator la birou nu prea are sens dacă poți sta în spatele unui calculator aproape de casă. Faptul că suntem aproape de casă înseamnă că putem crea spații noi”, subliniază Moreno.
O altă propunere a sa este de a reimagina modul în care infrastructura existentă poate fi utilizată mai bine. „Într-un oraș precum Parisul, o clădire este utilizată 30% sau 40% din timp. Asta înseamnă că, timp de 60% sau 70% din zi, clădirea este goală mai des decât este utilizată.” Ea pledează pentru reutilizarea acesteia pentru a găzdui activități diferite de cele pentru care a fost proiectată inițial.
El oferă exemple: clădirile dezafectate ar putea fi transformate în spații de lucru colaborative sau de coworking. Școlile s-ar putea deschide în weekenduri pentru activități culturale. O sală de sport ar putea deveni ziua un club de noapte noaptea. Cafenelele ar putea găzdui cursuri de limbi străine după-amiaza, iar clădirile publice ar putea găzdui concerte în weekenduri.
Planul „Orașul de 15 minute” implică descentralizarea serviciilor și reorganizarea străzilor. Această schimbare de paradigmă înseamnă trecerea de la acordarea de 100% priorității mașinilor la prioritizarea pietonilor și a bicicliștilor.
Cu alte cuvinte, designul ar trebui să se concentreze pe înțelegerea nevoilor și dorințelor celor care locuiesc în spațiile respective. Adică, să redea străzile oamenilor și să încurajeze conexiunea umană.
Orașe care au adoptat modelul
Parisul, sub administrația Annei Hidalgo și cu îndrumarea lui Carlos Moreno, a fost unul dintre primele orașe care a implementat un plan de încurajare a dezvoltării unor comunități mai autonome. „Orașul unui sfert de oră” își propune să transforme metropola în cartiere eficiente, cu scopul de a reduce poluarea și de a crea zone vibrante și dinamice.
Și Copenhaga a urmat această cale: a plasat de mult timp bicicletele în centrul mobilității urbane.
Portland a adoptat un plan inovator de acțiune climatică la sfârșitul anilor 2000: cartiere la 20 de minute distanță. Obiectivul este ca 90% dintre locuitori să își poată satisface nevoile de bază pe jos sau cu bicicleta în acest interval de timp, până în 2030.
Melbourne a lansat un program de reformă a autorizațiilor de construire pentru a sprijini diversitatea locuințelor, finanțarea instalațiilor de artă publică, a spațiilor recreative și renovarea străzilor din centrele de activități.
Shanghai și Guangzhou, din China, au deja și ele cartiere numite „cercuri de viață comunitare de 15 minute”, în care locuitorii lor își pot satisface toate nevoile de bază, cel mult, în acel interval de timp.
Barcelona s-a angajat într-un sistem de „superblocuri” sau „superblocuri” care modifică rețelele rutiere în blocuri de 400x400 de metri pentru a îmbunătăți disponibilitatea și calitatea spațiului public pentru activități de agrement și comunitare, precum și pentru pietoni și bicicliști.
Critici: „Acest model va duce la tribalism”
Există însă și critici ai conceptului de „oraș de 15 minute” care prevăd că acesta va duce la tribalism și va exacerba disparitățile urbane existente între cartiere.
Răspunsul lui Moreno este că orașele sunt deja foarte inegale astăzi: „Sunt foarte fragmentate, foarte segregate. Îi împingem pe mulți oameni spre suburbii, unde prețurile locuințelor sunt mai mici. Și le spunem: «Luați trenul, s-ar putea să vă ia o oră să ajungeți la muncă și puteți fi recunoscători că aveți un loc de muncă, pentru că lumea aparține celor care se trezesc devreme.»”.
„Nu putem continua să construim tot mai departe și să construim trei sau patru gări noi și să le spunem oamenilor «aveți opțiunea să veniți»”, susține Moreno, afirmând că „orașul de 15 minute” va promova în schimb coeziunea socială, va reduce inegalitatea și va îmbunătăți calitatea vieții în cartierele defavorizate.
Fotografie de copertă: Planuri de viitor pentru Champs-Élysées din Paris. / PCA_STREAM.
